ȘTIREA INIȚIALĂ: Avocatul lui Gigi Becali a cerut, vineri, instanței, să admită cererea de eliberare condiționată a finanțatorului FC Steaua, întrucât a fost recompensat în penitenciar, a muncit și a scris două cărți, în timp ce procurorul a susținut că perioada executată de Becali nu a dus la îndreptarea acestuia.
Gigi Becali s-a prezentat în fața instanței Judecătoriei Medgidia care a luat în discuție cererea de eliberare condiționată, după ce a executat aproximativ doi ani din pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare primită în dosarele în care a fost judecat. Solicitarea a ajuns la instanță după ce o comisie de la Penitenciarul Poarta Albă, unde Becali este încarcerat, a stabilit că sunt îndeplinite condițiile pentru eliberarea lui condiționată.
Avocatul Bogdan Vlad i-a spus judecătorului că sunt îndeplinite toate condițiile pentru eliberarea condiționată a lui Gigi Becali, în primul rând pentru că a executat fracția de pedeapsă, respectiv două treimi, conform Codului penal vechi și mai bine de jumătate din pedeapsă, potrivit noului cod.
Bogdan Vlad a mai arătat că Becali are 185 de zile câștig, caracterizări foarte bune, a muncit și a scris două cărți, una pe teme religioase și cealaltă pe teme sportive, a fost recompensat de 11 ori în timpul detenției și a participat la toate activitățile din penitenciar. Avocatul a precizat că Gigi Becali a achitat integral prejudiciul constatat în dosarele în care a fost condamnat, precum și dobânzile aferente.
În final, avocatul a solicitat instanței admiterea cererii de eliberare condiționată a lui Gigi Becali.
Procurorul prezent la ședința de judecată a cerut instanței să respingă cererea, pe motiv că nu este suficientă perioada executată de Becali în penitenciar și că aceasta nu a dus la îndreptarea finanțatorului FC Steaua. Procurorul a precizat că Gigi Becali a fost sancționat de mai multe disciplinar pe parcursul detenției, acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu ar trebui eliberat condiționat.
În replică la cele spuse de procuror, avocatul Bogdan Vlad a arătat instanței că sancțiunile la care s-a referit acuzarea au fost anulate.
Gigi Becali a arătat, în declarația dată în fața instanței, că, din închisoare, a făcut foarte multe acte de caritate și că îndeplinește condițiile pentru a fi pus în libertate.
Instanța de la Judecătoria Medgidia a rămas în pronunțare, după o ședință care a durat câteva zeci de minute, urmând să stabilească dacă admite solicitarea și dispune eliberarea condiționată a lui Gigi Becali sau dacă acesta va rămâne în penitenciar pentru a executa restul pedepsei.
Chiar dacă decizia instanței îi va fi favorabilă, Gigi Becali nu va putea ieși imediat din închisoare.
Avocatul Bogdan Vlad a declarat, la ieșirea din sala de judecată, că dacă magistrații decid că Becali poate fi pus în libertate și nu se formulează contestații din partea procurorilor, hotărârea rămâne definitivă și acesta va fi pus în libertate după expirarea termenului prevăzut de lege, de trei zile.
„Dacă se formulează contestație, în ipoteza admiterii, atunci rămâne încarcerat până când se va soluționa contestația, într-un fel sau altul. Eu cred că se va admite”, a mai spus avocatul lui Gigi Becali.
Dosarul de eliberare condiționată a lui Gigi Becali a ajuns la Judecătoria Medgidia, după ce acesta a fost prezentat în fața unei comisii pentru liberarea condiționată, iar după analizarea dosarului, membrii acesteia au decis că întrunește condițiile pentru a fi pus în libertate.
Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani și șase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.
Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanțatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.
El a depus, în timpul detenției, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum și o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse. Instanța a respins și cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală la coloană.
De asemenea, Gigi Becali a cerut, în 4 iulie 2014, să îi fie redusă cu șase luni pedeapsa pe care o are de executat, în condițiile în care condamnarea dată în dosarul „Valiza” nu mai este incriminată de noul Cod penal, dar și această solicitare a fost respinsă de către instanță.
În închisoare, Gigi Becali a terminat de scris două cărți, „Muntele Athos, patria Ortodoxiei” și „Becali și Steaua”, iar în februarie 2015 a anunțat că se apucă de o a treia carte, „Becali, Parlamentul Europei și Parlamentul României”. Pentru fiecare dintre cărțile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.